Mai multe locuințe au fost cuprinse de flăcări în Berceni la ceas de noapte!
Publicat pe 2025-07-27 16:57:23 | Mihail Marinescu |

Trei persoane au suferit atacuri de panică
Un incendiu puternic s-a produs, în apropiere de miezul nopții (26/27 iulie), la mai multe locuințe de pe raza comunei Berceni, cartierul Dâmbu.
ISU Prahova anunță că, pentru gestionarea operativă a evenimentului, progresiv, au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul celor două detașamente din municipiul Ploiești, acționând pentru localizarea și lichidarea incendiului 4 autospeciale de stingere, o autocisternă, o autofreză și o ambulanță SMURD. În sprijin, acționează și SAJ Prahova.
Incendiul se manifestă la două proprietăți, la două locuințe și anexe gospodărești, pe o suprafață totală de cca. 350 mp.
În acest moment, incendiul este localizat, fiind înlăturat pericolul de propagare la alte locuințe învecinate.
Pompierii depun eforturi pentru lichidarea acestuia.
Trei persoane au suferit atacuri de panică și au fost asistate la fața locului, iar două dintre acestea sunt transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Cauza probabilă de incendiu va fi stabilită la finalizarea intervenției.
Persoanele asistate sunt monitorizate la fața locului, acestea nedorind să fie transportate la spital.
Incendiul este lichidat, pompierii lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.