IPJ Prahova: „Când forța poartă suflet”
Publicat pe 2025-07-03 21:12:16 | Mihail Marinescu |

Într-un comunicat de presă, IPJ Prahova scoate în evidență o faptă bună a unor polițiști luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
„Sunt momente în care omenia nu se cere, nu se așteaptă — se întâmplă pur și simplu, din instinct, din suflet. Așa s-a întâmplat și într-o zi obișnuită, după o misiune dusă la capăt.
Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IJP Prahova, oameni antrenați să intervină în cele mai riscante situații, să restabilească ordinea acolo unde ea e sfidată, se aflau pe drumul de întoarcere.
Pe Șoseaua Vestului din municipiul Ploiești, ceva le-a atras atenția. Pe marginea drumului, o femeie în vârstă — poate 83 de ani — căzuse. Se împiedicase și se lovise în zona capului.
N-au stat pe gânduri. Fără să fie chemați, fără să li se ceară, au oprit mașina. S-au apropiat de ea cu grijă, au ridicat-o cu blândețe, i-au șters fruntea, au vorbit încet, cu răbdare.
Au găsit un scaun pe care să o așeze și i-au oferit apă”, se declară în comunicat.
Femeia nu a vrut să meargă la spital, iar ei au rămas acolo cu ea până s-au asigurat că e bine.
„În acele momente, nu erau doar luptători. Erau fii. Erau oameni. Nu era parte dintr-un plan. Nu era o intervenție planificată. Pentru că, atunci când nu te vede nimeni, se vede cel mai clar cine ești”, susține IPJ Prahova.
PS:
În perioada așa zisă „epidemiologică” unde, oare, era această omenie și bunătate a reprezentanților instituțiilor de forță? Vedeam cum ieșeau, parcă, la „vânătoare” de oameni ce nu purtau masca supunerii, aplicau amenzi mari (decise ulterior ca fiind ilegale), plus că discriminarea și segregarea erau acceptate de cei în uniformă, ca să nu mai spunem de altele...!
Să se da dovadă de omenie tot timpul, indiferent de ce vremuri sunt!