Percheziții domiciliare efectuate și la o persoană bănuită că ar fi furat o geantă și că ar fi condus fără a deține permis!
Publicat pe 2025-07-03 10:28:13 | Mihail Marinescu |

În dimineața zilei de 3 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Din cercetări a rezultat că, la data de 11 mai a.c., persoana bănuită de comiterea faptelor ar fi sustras o geantă în care se aflau mai multe bunuri din parcarea unei societăți comerciale din localitatea Blejoi.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 5.300 de lei.
În urma activităților desfășurate, o persoană a fost condusă la sediul unității de poliție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei implicate.