Accidentată în timp ce traversa strada Mărășești, Ploiești!
Publicat pe 2025-06-27 15:35:01 | Mihail Marinescu |

În dimineața de 27 iunie, o femeie în vârstă de 68 de ani, ce traversa strada Mărășești, din Ploiești, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani
În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și dispunerea măsurilor legale care se impun.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.