Spectacol de Gală pe „Ilie Oană”, la 30 de ani de la câștigarea Cupei României!

Publicat pe 2025-06-25 10:22:26Ionuț Mitoiu; Sursă foto: fcpetrolul.ro

În week-end, eroii generației Petrolul 95, o generație considerată dintre cele mai bune din istoria „găzarilor”, au fost prezenți pe gazon, la 30 de ani distanță de la meciul de referință cu Rapid București. 
Ștefan Preda- Daniel Chiriță, Octavian Grigore, Valeriu Răchită, Gheorghe Bălăceanu, Aurelian Leahu, Marcel Abăluță, Mihai Pârlog, Cristian Smoleanu, Marian Grama și Daniel Zafiris, au refăcut „11”-le de start din 21 iunie 1995, reunindu-se sub bagheta lui Eduard Iuhaz și la inițiativa lui Florin Bercea, unul dintre conducătorii clubului din acea perioadă. Singurul absent a fost Vasile Andreicuț, autorul golului din 1995, stabilit în Anglia.
Alături de ei s-au aflat și alți componenți ai lotului de atunci, dar și nume importante din alte generații petroliste: Adrian Toader, Eugen Baștină, Gheorghe Matei, Ciprian Pura, Dragoș Mihalache, Irinel Manea, Ion Catană, Hamza Younes, Niculae Ruse, Gheorghe Greaca, Claudiu Tudor, Constantin Budescu, Alexandru Pitulice, Florin Pirvu, Ștefan Matei. 
Ion Marin, antrenorul Petrolului 95, ocupat cu naționala U19, a fost nevoit să intre în legătură cu foștii săi elevi doar prin intermediul unui apel video. 
Adversara „galben-albaștrilor” a fost, desigur, o selecționată „old-boys" a Rapidului: Mircea Bornescu- Mugur Bolohan, Cristian Ionescu, Marian Vlad, Marian Rada, Valentin Bădoi, Adrian Matei, Cezar Zamfir, Claudiu Ionescu, Florin Motroc, Motroc Jr., Vasile Caciureac, Mugurel Buga. 
Întâlnirea s-a încheiat 4-4, adică tot egal cum a fost și la finele timpului regulamentar de joc în urmă cu 30 de ani (1-1), victoria petroliștilor venind după loviturile de departajare, 8-7!