Dosare penale întocmite pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice!

Publicat pe 2025-06-06 15:34:12Mihail Marinescu

* Joi, 5 iunie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii Secției Rurală de Poliție Blejoi au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Păulești, conducătorul unui autoturism ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un gard. 
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe strada Floare de Colț, din localitatea Păulești, unde au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, fără a fi înregistrate victime. 
La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din localitate, care a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

* Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în Comarnic, în noaptea de 5 spre 6 iunie, au oprit, în jurul orei 02.45, pentru control, pe Drumul Național 1, în urma unui apel 112, un autoturism al cărui conducător auto avea un comportament neadecvat în trafic. 
La volan a fost identificat un bărbat de 47 de ani, din județul Covasna, care a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Bărbatul fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.