Tânăr reținut de polițiști pentru furt calificat
Publicat pe 2025-05-28 13:56:12 | Mihail Marinescu |
Individul mai furase din magazine și în martie și aprilie a.c.!
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 2 Ploiești au dispus reținerea, pentru 24 de ore, la data de 27 mai a.c., a unui tânăr în vârstă de 20 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 26/27 mai a.c., doi tineri, cu vârste de 20, respectiv 25 de ani, ar fi pătruns prin efracție într-o anexă aparținând unei societăți comerciale situate în zona de vest a municipiului Ploiești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
De asemenea, în urma investigațiilor s-a stabilit că tânărul de 20 de ani este bănuit și de comiterea unei alte fapte similare. Acesta ar fi pătruns, tot prin efracție, într-o altă societate comercială, în cursul lunilor martie și aprilie a.c., de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
Prejudiciul total cauzat a fost estimat la aproximativ 3.500 de lei.
În urma probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive suplimentare.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.