100 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în acțiunile efectuale la finele săptămânii trecute!

Publicat pe 2025-05-19 14:55:53Mihail Marinescu

În weekend-ul precedent, polițiștii Serviciului Rutier, cei ai municipiilor Ploiești și Câmpina, împreună cu cei ai Polițiilor orășenești Sinaia și Vălenii de Munte au desfășurat mai multe acțiuni pentru verificarea respectării legislației privind circulația rutieră, precum și pentru descurajarea faptelor antisociale din mediul stradal. 
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză, ne anunță IPJ Prahova. 
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost oprite, pentru control, cel puțin 180 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 200 de persoane.
În urma activităților din teren au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei, din totalul acestora cele mai multe fiind aplicate la regimul rutier, respectiv 30 privind nerespectarea regimului legal de viteză pe anumite tronsoane de drum, 25 pietonilor, 7 bicicliștilor, care au fost depistați încălcând prevederile legale, iar celelalte pentru alte abateri.
Șapte sancțiuni au fost aplicate și conform Legii nr.61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 

* De asemenea, în municipiul Ploiești, în noaptea de 16 spre 17 mai a.c., pe raza de competență a Secției nr. 1 de Poliție Ploiești, polițiștii secției au efectuat verificări pe linia Legii nr.333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. În acest context au fost verificate 17 unități cu pază umană, fiind verificați 30 de agenți de securitate. 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.700 de lei, pentru efectuarea defectuoasă a serviciului, respectiv, fiind găsiți dormind sau fără a fi echipați cu mijloacele din dotare. 

* Un alt palier pe care s-a acționat în orașul Vălenii de Munte, de către polițiștii subunității, a fost acela de verificare a modului de respectare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și Legii nr.280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum și pentru persoane însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani. 
În acest sens au fost legitimate peste 25 de persoane și au fost controlate aproximativ 20 de autoturisme. În urma controalelor efectuate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, dintre care două sancțiuni pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și 5 pentru accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum și pentru persoane însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, iar restul pentru alte abateri la regimul rutier.