Accident rutier pe DJ 102I, în comuna Șotrile!
Publicat pe 2025-05-10 16:12:11 | Mihail Marinescu |

Un impact dintre două autoturisme a făcut ca unul dintre vehicule să fie proiectat într-un magazin, accidentând două femei!
În după-amiaza de 9 mai, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism, ce era condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, accidentul rutier producându-se pe DJ 102 I, în comuna Șotriile.
Polițiștii transmit că, în urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în incinta unui magazin din apropiere.
În urma evenimentului rutier, două femei, în vârstă de 44, respectiv 59 de ani, aflate în interiorul magazinului, au suferit vătămări corporale.
Acestea au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.