Tânăr de 17 ani, suspect de tâlhărie, a fost identificat de jandarmii prahoveni!

Publicat pe 2025-05-06 00:24:49Mihail Marinescu

Luni, 5 mai, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, aflată în serviciu în zona instituțiilor de învățământ din municipiul Ploiești, a fost informată, de către dispeceratul Secției 4 Poliție, cu privire la comiterea unei posibile tâlhării asupra unui tânăr, în zona de sud a orașului. 
Aflându-se în zona Gării de Sud, jandarmii au observat pe strada Depoului, un tânăr care corespundea semnalmentelor persoanei suspecte de comiterea faptei. 
Jandarmii au interceptat persoana în cauză și, după stabilirea identității, au informat unitatea de poliție că este posibil să fi identificat autorul faptei. 
Ulterior, lucrătorii Secției 4 Poliție prezenți la fața locului au confirmat că aceasta este persoana căutată. 
Astfel, tânărul, în vârstă de 17 ani, a fost predat polițiștilor, împreună cu documentele întocmite sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de "tâlhărie", pentru continuarea cercetărilor.