Polițiștii prahoveni, aproape de elevi pentru un viitor mai sigur!
Publicat pe 2025-04-30 15:54:04 | Mihail Marinescu |

Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai Serviciului Rutier, au desfășurat luni, 28 aprilie, activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Comuna Olari, Școala Primară Olarii Vechi și Grădinița cu program normal Olarii Vechi.
Polițiștii au interacționat cu peste 60 de elevi de la clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, purtând discuţii privind importanța respectării regulilor, rolul procesului de învățământ în formarea tinerilor și consecințele care pot surveni în urma comportamentului școlar deviant sau a abandonului școlar, influența anturajelor nepotrivite, limitele răspunderii penale, formele de violenţă, având în vedere
Campania pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, ne anunță IPJ Prahova prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursa citată ne mai anunță că, pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise, elevilor de la clasele a VII-a și a VIII-a le-au fost oferite informații despre droguri.
Scopul acestei activități îl reprezintă informarea și educarea generației actuale cu privire la pericolele dependenței de droguri. De asemenea, se urmărește dezvoltarea abilitățiilor emoționale și sociale (gândirea critică, capacitatea de a lua decizii și de a rezolva probleme, dezvoltarea comunicării eficiente și a abilităților interpersonale) și de gestionare adecvată a emoțiilor și a stresului.
Elevilor le-au fost prezentate, totodată, și aspecte legislative din Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Cu cei mici, aproximativ 90 de elevi de la clasele primare și preșcolari au fost abordate teme precum: siguranţa în unităţile de învăţământ, în mediul familial, în spaţii recreaţionale, siguranţa rutieră, dar şi aspecte privind dispariţiile minorilor, mesajele fiind adaptate în funcţie de vârsta ascultătorilor.
În conformitate cu planul de măsuri întocmit la nivelul Serviciului Rutier, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști în anul 2025 și pentru a forma viitori participanți la trafic responsabili, copiilor le-au fost prezentate aspecte care țin de modul de deplasare pe drumurile publice, modul de traversare a străzilor, alegerea locului de joacă, deplasarea cu bicicleta, trotineta sau rolele.
„Siguranța școlară este o prioritate pentru polițiștii Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, educația de calitate mergând mână în mână cu un mediu sigur și protector”.