Infracțiuni rutiere, consemnate pe 26 și 27 aprilie
Publicat pe 2025-04-28 14:50:02 | Mihail Marinescu |

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore
* Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au fost sesizați sâmbătă, 26 aprilie a.c., despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, în localitatea Teișani, în care a fost implicat un tânăr de 18 ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
* Sâmbătă, 26 aprilie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au oprit, pentru control, în jurul orei 19.00, un autoturism condus de către un bărbat de 38 de ani, din municipiul Ploiești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
* Polițiștii Secției de Poliție nr. 1 Ploiești, în timp ce acționau, în data de 26 aprilie a.c, în jurul orei 19.30 pe strada Emile Zola, din municipiu, au oprit un autoturism condus de către un bărbat de 75 de ani, din municipiul Ploiești.
Pe motiv că respectivul conducător auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
* Tot în data de 26 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați, au constatrat că un autoturism, oprit pentru control și condus de către o tânără de 21 de ani, din comuna Tătaru, nu figurează ca fiind înmatriculat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
* Duminică. 27 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce acționau la data de 27 aprilie a.c, în jurul orei 5.30, pe Drumul Național 1, în localitatea Potigrafu au oprit, pentru control, un autoturism condus de către o femeie de 48 de ani, din comuna Puchenii Mari.
Conducătoarea auto emana halenă alcoolică, astfel că a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, femeia a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
* În noaptea de 27 spre 28 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, au oprit, pe strada Schelelor/, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Măgureni.
Bărbatul fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tot în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză figura cu măsura sechestrului.
În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
* La scurt timp, în jurul orei 02.30, și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Ploiești au depistat un conducător auto (47 de ani, din București) ce emana halenă alcoolică,
Bărbatul fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.