Infracțiuni rutiere, consemnate pe 25 aprilie

Publicat pe 2025-04-26 12:40:33Mihail Marinescu

Vineri, 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Cocorăștii Colț, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 101A, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Târgșoru Vechi.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 

* Tot la data de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, în timp ce acționau în comuna Izvoarele, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. 
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.