Infracțiuni rutiere, consemnate pe 15 aprilie

Publicat pe 2025-04-16 13:04:42Mihail Marinescu

* Marți, 15 aprilie, în jurul orei 16:30, poliţiştii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna, au oprit, pentru control, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat de 57 de ani, din localitatea Cerașu. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că seriei de șasiu inscripționată îi corespunde o altă autoutilitară, care nu avea inspecția tehnică periodică și nici poliță RCA valabile. 
De asemenea, tot în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Măneciu ar fi emis aviz de însoțire al materialului lemnos transportat, introducând date informatice necorespunzătoare ale autoutilitarei. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii situației de fapt în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și fals informatic.

* În data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DC NR.6 A, în comuna Bănești, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. 
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani și un altul, condus tot de un bărbat, de 56 de ani. 
În urma accidentului rutier au rezultat numai pagube materiale. 
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 48 de ani rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. 

* Polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic au oprit, pentru control, în data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 20.15 în comuna Secăria, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 49 de ani. 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.