Infracțiuni rutiere, consemnate pe 13 ți 14 aprilie
Publicat pe 2025-04-14 14:53:27 | Mihail Marinescu |

Majoritatea cazurilor sunt legate de consumul de alcool
* Duminică, 13 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în localitatea Gura Vitioarei, au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1 A, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din localitate, care emana halenă alcoolică.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
* Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au oprit, pe 13 aprilie, în localitatea Berceni, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din localitatea Bucov.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul în cauză figurează cu exercitarea dreptul de a conduce suspendată.
Tot din verificări s-a stabilit faptul că inițial, autoturismul a fost condus de pasagera de pe locul din dreapta, posesoare de permis de conducere, aceasta încredințându-i autoturismul tânărului pentru a-l conduce.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată și încredințare.
* Tot duminică, 13 aprilie, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești, în jurul orei 19.30, au oprit, pentru control, pe Drumul Comunal Zăpodia, un scuter condus de un bărbat de 49 de ani, din localitate, care emana halenă alcoolică.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
* Polițiştii din cadrul Poliției oraşului Comarnic, seara trecută, în jurul orei 20.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în oraș au oprit, pentru control, o motocicletă condusă de un bărbat de 27 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că motocicleta nu este înmatriculată, iar bărbatul nu deține categoria necesară pentru a conduce respectivul autovehicul.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii situației de fapt în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul al cărui permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte.
* Luni, 14 aprilie, la miezul nopții, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au oprit, pentru control, în orașul Bușteni, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din municipiul București, care emana halenă alcoolică.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
* La scurt timp, în jurul orei 00.15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au oprit, pentru control, pe strada Apelor, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din municipiu, care emana halenă alcoolică.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, unde a refuzat recoltarea.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
* Tot noaptea trecută, în jurul orei 01.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au oprit, pentru control, pe strada Mihai Bravu, un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din localitatea Berceni, care emana halenă alcoolică.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.