Trei autoturisme, implicate într-un accident rutier în Boldești Scăeni!

Publicat pe 2025-04-05 19:47:34Mihail Marinescu

Încă un accident rutier consemnat în seara de 4 aprilie, de data aceasta pe DN1A, în Boldești Scăeni. 
Din primele cercetări la fața locului ale polițiștilor a reieșit faptul că, un bărbat de 44 de ani, care conducea un autoturism, pe Drumul Național 1A, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un tânăr de 30 de ani. 
Din impact, autoturismul condus de către tânăr a fost proiectat în alt autoturism condus de către un alt tânăr de 19 ani. 
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 30 de ani. 
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. 
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în toate cazurile.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.