Activități informativ-preventive ale polițiștilor în unitățile școlare din Ploiești

Publicat pe 2025-03-29 16:08:46Mihail Marinescu

În acest sfârșit de săptămână, în baza Planului Național de Combatere a Violenței Școlare și contextul derulării Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţa Şcolară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Prahova, au desfăşurat o serie de activităţi informativ-preventive în cadrul Școlii Gimnaziale "A.I. Bassarabescu" din municipiul Ploiești. 
Astfel, prin intermediul a 10 activități, aproximativ 200 de elevi și 10 cadre didactice au fost informați cu privire la importanța siguranței în mediul școlar, înțelegerea consecințelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora subliniind importanța rolului tinerilor în construirea unei comunității mai sigure.
Totodată, elevii au avut oportunitatea de a se familiariza cu tehnica și echipamentele utilizate zilnic de structurile participante, oferind acestora o privire detaliată asupra unor echipamente moderne folosite în investigarea și combaterea criminalității. 
În cadrul evenimentului au fost prezentate și autospecialele din dotarea poliției, precum și echipamentele de protecție și armele folosite de trupele de intervenție rapidă. 
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia elevii au avut ocazia să afle mai multe informații despre pașii necesari pentru a îmbrățișa o carieră în Poliție.