Accident rutier în orașul Comarnic!

Publicat pe 2025-03-25 10:55:26Mihail Marinescu

S-a lovit cu mașina de un zid, pe DN1! 

În dimineața de 24 martie, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani s-a izbit de un zid de piatră aferent sensului de deplasare (Ploiești către Brașov), pe Drumul Național 1, în localitatea Comarnic! 
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 
Traficul rutier este restricționat pe banda nr. 1 a sensului de deplasare Ploiești către Brașov. 
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.