Prezentare oficială a lui Mehmet Topal!

Publicat pe 2025-03-24 11:08:57Ionuț Mitoiu

Petrolul l-a prezentat ieri, 20 martie, pe turcul Mehmet Topal, readus în funcția de antrenor al echipei ploieștene, după 3 luni de la demisie. M. Topal a semnat un contract valabil două luni, adică pană la finalul sezonului actual, cu opțiune de prelungire. La momentul actual, turcul va putea să fie antrenor principal, într-un interimat de 30 de zile. 
„Revenirea este emoționantă și pentru mine. Sunt foarte fericit că sunt aici. Am început un sezon greu, am avut și momente dificile. 
Am vorbit să continuăm treabă, am vorbit și cu jucătorii. Trebuie să ne concentrăm pe un singur lucru, să lucrăm corect, să ajungem la un nivel bun de performanță. Vrem locul 7”, a declarat Mehmet Topal.
Președintele clubului, Claudiu Tudor, a adus la cunoștință că discuțiile din ultimele zile, cu autoritățile locale din Ploiești și din județul Prahova, au fost pozitive. 
S-ar întrevede că Primăria, Consiliul Local și Consiliul Județean vor ajuta cu bani clubul Petrolul. Așteptăm cu toții să se și confirme aceste inițiative, care ar da o altă stabilitate la club!