Victorie muncită și meritată pentru prahovence!
Publicat pe 2025-03-20 11:57:02 | Ionuț Mitoiu |

CSJ Prahova - Sepsi Sf. Gheorghe 34-29 (14-12)
Echipa de handbal feminin a obținut trei puncte importante în lupta pentru promovare, după ce s-a impus, scor 34-29 (14-12) în partida cu Sepsi Sf. Gheorghe, confruntare ce a avut loc miercuri seara, 19 martie.
A fost un succes obținut cu multă muncă, în fața unui adversar arțăgos, care a cedat abia spre finalul meciului.
Chiar dacă jocul echipei antrenate de Adi Chiruț și Robert Comandant nu a fost unul spectaculos, rezultatul contează cel mai mult, victoria realizându-se grație diferenței de valoare.
Pentru CSJ Prahova urmează un nou derby, în deplasare, sâmbătă, cu Unirea Slobozia, o altă formație care și-a propus promovarea în acest sezon.
CSJ Prahova: V.Tymoshenkova, I.Paraschiv - R. Băcăoanu, D. Krsnik (3goluri), Fl. Alexandru (2goluri), A. Dumitrașcu, C. Stoleru (3goluri), Ana Maria Berbece (5goluri), A. Zimny (3goluri), R.Cîrjan (4goluri), R. Beșleagă (1gol), M. Zamfirescu (9goluri), A. Coman, B. Sărățeanu (1gol), A.Buzoianu (2goluri), C. Sava (1gol). Antrenori: Adi Chiruț, Robert Comandant și Iulian Emancipatu.
Clasamentul după etapa a patra în play-off: 1. CSM Galați 12pct.; 2. CSU Cluj-Napoca 10pct.: 3. CSJ Prahova 9pct.; 4. CSM Unirea Slobozia 7pct.; 5. Știința Buc. 3pct.; 6. Sepsi Sf.Gheorghe 3pct.; 7. CSU Oradea 3pct.; 8. CSM Roman 0pct.