Bărbat găsit inconștient în Gara din Câmpina!

Publicat pe 2025-03-18 12:17:15Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi au depistat, în data de 12 martie, un bărbat de 50 de ani, inconștient, pe peronul din stația C.F Câmpina. 
Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi căzut din tren la plecarea acestuia din stație. 
Până în acest moment nu sunt indicii de comitere a vreunei fapte cu violență. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.