Premieră istorică: Echipa de senioare a Petrolului s-a calificat în grupele Cupei României!

Publicat pe 2025-03-11 10:37:15Ionuț Mitoiu; Sursă foto: fcpetrolul.ro

Aflată în cel de-al treilea ei sezon de la înființare, formația de senioare a Clubului Petrolul Ploiești a obținut o performanță notabilă. Fetele antrenate de Cristian Iordache s-au calificat în faza grupelor Cupei României, după victoria clară obținută în confruntarea cu ACS Tg.Mureș, și se vor califica printre cele mai bune 12 echipe din țară! 
În meciul disputat la baza de la Vega, în cadrul turului 5 preliminar al competiției, petrolistele s-au impus cu 3-0, scor stabilit încă din prima repriză, prin golurile marcate de către Simona Țimiraș și Francesca Croitoru (minutul2). 

Echipa ploieșteană a început partida cu un prim „11”: Cosmina Toma - Luminița Preda, Simona Țimiraș, Doriana Ionescu, Delia Bercaru, Francesca Croitoru, Ioana Floricică, Elena Dobre, Teodora Bircă, Sandra Manea și Andra Stanciu. 
Pe banca de rezerve s-au aflat: Diana Banu, Emilia Ionică, Cristina Radu, Sarah Dumitrescu, Ioana Niță și Diana Anton.

FC Petrolul a fost repartizată în Grupa C a Cupei României, cu echipe de Liga a 2-a, unde au adversare pe: Poli. Timișoara, CSM Alexandria și ACSM Poli. Iași, urmând să dispute toate cele trei meciuri în deplasare! 
Câștigătoarele celor trei grupe și formația clasată pe poziția secundă în grupa valorică A vor merge în semifinalele competiției. .