Infracțiuni rutiere, consemnate pe 8, 9 și 10 martie!
Publicat pe 2025-03-10 15:16:18 | Mihail Marinescu |

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești au oprit, pentru control, la data de 8 martie a.c., în jurul orei 11.00, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Ploiești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că plăcuțele de înmatriculare ce se aflau montate pe autoturismul condus figurează atribuite altui autovehicul.
De asemenea, au fost efectuate verificări și în baza seriei de șasiu aferentă autoturismului în cauză, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
* Tot în data de 8 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna au oprit, pentru control, în comuna Măneciu, un autoturism care era condus de un bărbat de 63 de ani, din municipiul București.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
* Duminică, 9 martie, polițiștii Serviciul Rutier au oprit, pentru control, pe Drumul Județean 101D, în comuna Mălăiești, un autoturism care era condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Ploiești.
Pe motiv că respectivul conducător auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
* Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au oprit, pentru control, luni, 10 martie a.c., în jurul orei 01.30, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din orașul Urlați, care se deplasa pe DN1 B, în localitatea Albești Muru.
În urma interogării bazelor de date s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce anulat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.