Cel puțin 56 de mii de solicitări în anul 2024 la ISU Prahova!
Publicat pe 2025-02-24 12:24:24 | Mihail Marinescu |

S-au înregistrat, în 2024, mai multe incendii decât în 2023, creșterea fiind de 8%!
În anul 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova a monitorizat și gestionat, prin personalul dispeceratului constituit la nivelul ISU Prahova, 56.941 de solicitări, cu o medie de 156 solicitări/ zi.
În aceeaşi perioadă, s-au gestionat 19.060 de intervenţii, dintre care 5.560 situaţii de urgenţă şi 13.500 intervenții SMURD, rezultând o medie de 52,22 intervenții/ zi.
Numărul intervenţiilor gestionate de structurile de intervenţie a crescut faţă de anul anterior cu 26,15%, se declară în Bilanțul ISU Prahova, redat într-un comunicat de presă emis de către instituția mai devreme amintită.
În anul 2024, ISU Prahova a fost solicitat să intervină la un număr de 5.560 de acţiuni pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă cauzate de incendii, arderi necontrolate, alunecări de teren, inundaţii, asanări şi distrugeri de muniţie, salvări de persoane şi animale etc., în creștere faţă de anul 2023 cu 35,27%, respectiv cu 1.449 intervenţii.
În perioada analizată, echipajele specializate pentru intervenţie din cadrul structurilor de intervenţie ale inspectoratului au acţionat pentru localizarea, lichidarea şi înlăturarea efectelor negative a 660 incendii, în creștere faţă de anul 2023 cu 8,02%, respectiv 49 de evenimente.
La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale ale judeţului Prahova, în anul precedent, s-au înregistrat 908 arderi necontrolate, fiind înregistrată o creștere de 45,04% faţă de anul 2023, respectiv cu 282 arderi necontrolate.
Misiunile pentru acordarea primului ajutor medical, descarcerarea și asistența persoanelor nedeplasabile dețin ponderea cea mai mare din numărul total de intervenții desfășurate în anul 2024, respectiv 13500 de intervenții.
În urma acestora, au fost asistate medical 13.219 persoane, respectiv 12.105 adulţi şi 1.114 copii.
În anul 2024 au fost desfășurate 131 de misiuni, la care au participat 18 ofițeri și 327 de subofițeri.
Activitatea de prevenire s-a materializat prin executarea a 1.409 acțiuni de îndrumare, control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, cu o medie de 234 activități pentru fiecare inspector de prevenire din cadrul inspectoratului.
Pe timpul controalelor au fost constatate 3.777 deficiențe, dintre acestea un număr de 771 fiind soluționate pe loc.
De asemenea, au fost aplicate 3.777 sancțiuni contravenționale, din care 2926 de avertismente și 863 de amenzi în cuantum de 7.430.807 lei.
În domeniul avizare-autorizare privind securitatea la incendiu au fost gestionate 710 solicitări de avize de securitate la incendiu și 311 solicitări de autorizaţii de securitate la incendiu, de asemenea a fost acordată și asistență tehnică de specialitate pe linie de avizare-autorizare și prevenire a incendiilor.