Naționala de handbal a României vine la Ploiești!
Publicat pe 2025-02-21 09:55:08 | Ionuț Mitoiu |

Echipa națională de handbal feminin a României va disputa un meci amical în compania formației CSJ Prahova.
Naționala României se va afla la Ploiești în perioada 2-5 martie, iar meciul de verificare, cu handbalistele ploieștene, este programat a se disputa în data de 4 martie, de la ora 17,00, în Sala „Olimpia”.
Acțiunea este parte dintr-un parteneriat între Consiliul Județean Prahova, Clubul Sportiv Județean Prahova și Federația Romană de Handbal.
Va fi prima dintre cele trei partide de verificare pe care naționala feminină le va disputa la începutul lunii martie, după jocul de la Ploiești lotul urmând să facă deplasarea în Suedia pentru alte două meciuri cu echipa scandinavă: la Nykoping (6 martie) și Orebro (8 martie).