Poliția prahoveană ne informează
Publicat pe 2025-02-11 15:47:35 | Mihail Marinescu |

* Patru persoane reținute pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au fost sesizați, în data de 31 ianuarie, în jurul orie 20:00, de către un bărbat din localitatea Păulești, cu privire la faptul că între vecinii săi ar fi izbucnit un conflict spontan.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că pe fondul consumului de alcool, între un bărbat de 40 de ani și concubina acestuia, de 37 de ani, pe-o parte și alți doi bărbați de 22, respectiv 40 de ani, de altă parte, ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia, femeia i-ar fi lovit pe cei doi bărbați de 22 și 40 de ani în zona capului.
Ulterior conflictului, bărbatul de 40 de ani, agresat, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
S-a completat procesul-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor privind emiterea ordinului provizoriu de protecție, persoanele vătămate refuzând emiterea acestuia, însă le-au fost înmânate cereri privind emiterea unui ordin de protecție de instanța de judecată.
În cauză, cercetările au fost continuate, iar în baza probatoriului administrat, la data de 10 februarie a.c., față de cele 4 persoane implicate a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
* Bărbat reținut de polițiști pentru lovirea sau alte violențe
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au reținut luni, 10 februarie a.c., o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În fapt, pe 4 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic în municipiul Ploiești.
Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat de 32 de ani în timp ce se afla pe strada Poștei din municipiu, pe fondul unor discuții anterioare ar fi fost lovit de către un bărbat de 24 de ani din municipiul Ploiești.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe.
* Depistați la volan după ce au consumat băuturi alcoolice
Luni, 10 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au oprit, pentru control, un autoturism condus de către un bărbat de 50 ani, din județul Buzău.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind deținător de permis de conducere pentru nicio categorie.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
- Marți, 11 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au oprit, pentru control, pe Bulevardul Republicii, un autoturism condus un bărbat, de 32 de ani, din orașul Comarnic.
Din verificările efectuate în bazele de date a reieșit faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.