Tragedie pe DN 1B, în Valea Călugărească!
Publicat pe 2025-01-22 21:03:22 | Mihail Marinescu |

O tânără conducătoare auto a decedat în urma unui accident rutier
O tânără de 26 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în dimineața de 22 ianuarie, în Valea Călugărească.
Polițiștii transmit că, din primele cercetări, ar fi rezultat faptul că tânăra șoferiță ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de către un bărbat de 34 de ani, pe sensul de mers Ploiești către Buzău.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
UPDATE, ISU Prahova:
Au intervenit și pompierii militari prahoveni, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgență în cazul producerii acestui accident rutier în localitatea Valea Călugărească, pe DN 1 B.
Au fost mobilizate o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD și echipajul SMURD-TIM (cu medic).