Incendiu la o stână din satul Lacul Turcului

Publicat pe 2025-01-22 12:35:26Mihail Marinescu

Sute de capre și zeci de păsări au fost ucise, proprietarul declarând pompierilor că ar fi vorba despre 300 de capre și 60 de păsări!

Pompierii Detașamentului 2 Ploiești și cei din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei au fost solicitați să intervină, în jurul orei 04:00, 22 ianuarie, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins o stână din comuna Balta Doamnei, sat Lacul Turcului. 
Pentru gestionarea cu operativitate a acestei intervenții, au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de cca. 2.500 mp, fiind afectate și două tractoare, precum și animalele care erau în interior. 
Ar fi vorba, conform informațiilor primite de la proprietar, despre aproximativ 300 de capre și 60 de păsări. Nu au existat posibilități de propagare la vecinătăți.
Pompierii lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului. 
Cauza probabilă de incendiu va fi stabilită ulterior.

UPDATE:
Cauza probabilă de incendiu a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric (cablu electric defect sau neizolat corespunzător)., anunță ISU Prahova.