Persoane grav rănite din cauza exploziei unui boiler, în satul Teșila!

Publicat pe 2024-12-16 20:08:00Mihail Marinescu

Caz dramatic în comuna Valea Doftanei, sat Teșila, mai multe persoane având de suferit din cauza exploziei produse la un boiler. Pompierii sosiți la fața locului au identificat un bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani care prezintă arsuri pe cca. 50% din suprafața corporală (față, gât, membre), iar alte două persoane (de sex feminin, cu vârste între 60-65 ani), prezintă leziuni incompatibile cu viața (au fost proiectate de suflul exploziei, nu sunt prinse sub dărâmături). 
O a patra persoană aflata în clădirea afectată de explozie, nu este rănită, ne informează ISU Prahova. 
Situația este gestionată cu următoarele forțe și mijloace: 18 cadre cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, un container multirisc, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă, iar în sprijin două ambulanțe SAJ Prahova.

UPDATE:
A fost vorba despre o explozie neurmată de incendiu, la nivelul unui boiler. Nu există persoane surprinse sub dărâmături.
Bilanțul victimelor: un bărbat cu arsuri, preluat de ambulanța SMURD-TIM; două femei care au suferit leziuni incompatibile cu viața și o altă persoană de sex feminin, care nu a fost rănită în urma deflagrației.