Micii fotbaliști de la Petrolul 2011, câștigători la Tiraspol!
Publicat pe 2024-12-04 12:04:08 | Ionuț Mitoiu Sursă foto: fcpetrolul.ro |

Pentru al doilea an consecutiv, Grupa 2011 a Academiei Petrolul Ploiești a participat la întrecerea juvenilă organizată la Tiraspol, sub egida „Sheriff Winter Cup 2024”.
Micii fotbaliști ploieșteni au luat startul la această competiție, având un parcurs fără greșeală.
„Lupișorii”, pregătiți de Marius Condescu, au câștigat în faza grupelor meciurile cu: Sheriff Tiraspol1 (3-1), FC Royal Chișinău (7-0) și CS Atletic Stășeni (2-1), pentru ca în „eliminatorii” să treacă de FC Spartanii Chișinău (5-0) și din nou de CS Atletic Strășeni (3-0).
În finală, petroliștii s-au duelat cu Sheriff Tiraspol1, partida terminându-se la egalitate (1-1), iar la loviturile de departajare ai noștri au transformat trei penalty-uri, prin Raul Soare, Emanuel Enoae și Yanbis Stan, câștigând cu scorul general 4-3!
Lotul echipei Petrolul: Ștefan Balcu, Gabriel Bunea, Ștefan Dumitru, Ianis Voinea, Matei Otavă, Andrei Nicoară, Emanuel Enoae, Dennis Belciug, Raul Soare, Denis Șovăială, Nicolas Stănescu, Iannis Feraru, Alexandru Stroie, Rafael Pitaru, Eduard Zaharia, Ianis Dogaru, Darius Baciu, Eduard Voicu, David Sima.