Accidentată de o autoutilitară pe strada Gh. Lazăr, Ploiești!
Publicat pe 2024-12-04 11:54:55 | Mihail Marinescu |

O femeie în vârstă de 51 de ani a fost accidentată, în timp ce se afla pe partea carosabilă, pe strada Gh. Lazăr, din Ploiești, de o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.