Infracțiuni rutiere, consemnate pe 27 noiembrie

Publicat pe 2024-11-28 14:44:38Mihail Marinescu

* Miercuri, 27 noiembrie, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Brazi. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în cauză figurează cu dreptul de a conduce anulat. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situațiilor de fapt. 

* Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina au oprit miercuri, 27 noiembrie, în jurul orei 15:30, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Câmpina.
 Cu acest prilej, polițiștii au constatat, în urma verificărilor efectuate, faptul că valabilitatea numerelor provizorii era expirată. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.