Reținut, pentru 24 de ore, pentru furt!

Publicat pe 2024-11-25 14:22:57Mihail Marinescu

Polițiștii Stațiunii Sinaia au reținut duminică, 24 noiembrie, un bărbat în vârstă de 47 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de furt. În fapt, în jurul orei 13.30, la sediul poliției s-a prezentat o femeie de 67 de ani, din stațiune, sesizând faptul că i-ar fi fost sustras telefonul mobil din rucsacul pe care îl purta, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun. 
Astfel, cu operativitate, în urma verificărilor efectuate, bănuitul a fost identificat și depistat ca fiind un bărbat de 47 de ani, din județul Galați. 
Telefonul mobil a fost recuperat și înapoiat femeii. 
În baza sesizării, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi, 25 noiembrie, să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.