Fără incidente pe parcursul nopții!

Publicat pe 2024-11-24 12:32:32Mihail Marinescu

Ni se comunică faptul că „propaganda electorală este interzisă după încheierea oficială a campaniei electorale”, dar vedem cum televiziunile arată poze cu candidați în toiul zilei alegerilor și nu mai pățesc nimic! 
Lege este doar pentru unii, adică pentru săraci! 

IPJ Prahova ne informează că, pe parcursul nopții, cât timp cele 624 de secții de vot organizate la nivel național s-au aflat sub protecția efectivelor MAI, nu au fost înregistrate incidente, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte. 
Pe parcursul nopții și în cursul zilei de ieri au fost semnalate 6 sesizări cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 4 nu s-au confirmat.
De asemenea, angajații MAI au aplicat două avertismente pentru contravenții referitoare la procesul electoral., acestea au vizat continuarea propagandei electorale. Se reamintește că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei, transmite IPJ Prahova. 

* Mda, se spune că este interzisă propaganda electorală în ziua alegerilor, dar acum se lasă loc interpretărilor. 
Televiziunile arată, pe parcursul acestei zile, poze cu candidați, sub pretextul că după ora 21 vor arăta ele estimările! Asta nu se mai pedepsește, domnilor din Poliție? 
Se arată poze cu candidați - asta cum se cheamă?