Două incendii, noaptea trecută, în Prahova!

Publicat pe 2024-11-18 14:42:37Mihail Marinescu

O femeie de 90 de ani, găsită fără suflare în locuința cuprinsă de flăcări, în Breaza de Jos. 

Două incendii s-au produs in noaptea trecută în Prahova, unul în Telega și celălalt în Breaza de Jos - unde s-a descoperit trupul unei femei în vârstă de aproximativ 90 de ani, ce nu mai prezenta semne de viață! 

* Gospodărie mistuită de flăcări în această noapte în comuna Telega, satul Melicești. Imediat, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD. 
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la o locuință și anexele aferente pe o suprafață de cca. 160 mp. 
Pompierii au depus eforturi pentru localizarea incendiului, astfel încât acesta să nu afecteze vecinătățile.
O femeie în vârstă de 87 de ani a fost asistată la fața locului de paramedicii SMURD deoarece a suferit un atac de panică, ulterior fiind transportată la CPU Câmpina pentru investigații suplimentare. Incendiul este lichidat, pompierii încă lucrează la fața locului pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului. Ulterior, va fi stabilită cauza probabilă de incendiu. 

* În jurul orei 07:30 a fost anunțată producerea unui alt incendiu, la o casă particulară din Breaza de Jos. La locul indicat au fost mobilizați pompieri din cadrul Punctului de Lucru Comarnic și al Gărzii de Intervenție Băicoi cu două autospeciale de stingere și, în sprijin, o ambulanță SAJ Prahova. 
Din informațiile primite de la fața locului, incendiul ar fi surprins o persoană în interiorul imobilului afectat. 
Astfel, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare și au pătruns în locuința afectată de flăcări și inundată cu fum, unde au reușit să identifice o victimă, pe care au reușit să extragă. 
Din nefericire, aceasta nu mai prezenta semne vitale, prezenta arsuri la nivelul capului și al membrelor superioare. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 90 ani. 
Incendiul a fost lichidat, afectând camera în care a fost găsită victima. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o candelă. Pompierii continuă să intervină pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului, iar cauza certă a incendiului va fi stabilită de autoritățile care vor efectua cercetări în cauză, anunță ISU Prahova.