80 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii prahoveni în cadrul unor acțiuni efectuate pe 13 noiembrie, alături de colegii de la Poliția Buzău!

Publicat pe 2024-11-14 21:44:25Mihail Marinescu

Miercuri, 13 noiembrie, poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au acționat, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Buzău, pe DN1B E577, pe raza județelor Prahova și Buzău pentru disciplinarea conducătorilor auto și reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație care au avut ca și principală cauză de producere viteza neregulamentară. 
Astfel, polițiștii prahoveni și cei buzoieni au acționat, pe raza a șase localități, din cele două județe, cu cinci aparate de măsurare a vitezei, oprind, pentru control, aproximativ 70 de autovehicule, anunță IPJ Prahova. 
Polițiștii prahoveni au aplicat peste 30 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 20 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 
De asemenea, au fost aplicate patru sancțiuni conducătorilor auto pentru nepurtarea centurii de siguranță, una pentru depășire neregulamentară, iar restul pentru alte abateri de le normele rutiere în vigoare. 
Totodată, a reținut un permis de conducere. 
Valoarea totală a sancțiunilor este de aproximativ 24.000 de lei.

* Tot ieri, pe parcursul întregii zile, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, Secțiile 1,2,3 și 4, precum și cei ai Polițiilor orășenești Mizil și Băicoi au organizat și desfășurat acțiuni pe raza de competență, în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică. 
Pe linie rutieră, polițiștii au acționat în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale și care pun siguranța lor și a celorlați participanți la trafic în pericol, oprind, pentru control, peste 80 de autovehicule. 
Au fost aplicate, în total, aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, dintre care, 13 cu ocazia constatării de încălcări ale normelor de conviețuire socială conform Legii nr. 61/1991. 
De asemenea, în municipiul Ploiești au fost efectuate controale corporale și controale ale bagajelor fiind verificate și patru societăți comerciale în vederea prevenirii vânzării de băuturi alcoolice sau produse din tutun minorilor. 
La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.