Victorie la Buzău și un loc pe podium!

Publicat pe 2024-11-12 12:28:30Ionuț Mitoiu; Sursă foto: fcpetrolul.ro

Gloria Buzău - Petrolul 0-1 (0-1) 

Petrolul ce și-a propus, a și realizat în partida de la Buzău - victorie și trei puncte importante în clasament, unde e situată pe podium, iar visul de a fi în play-off este unul realizabil. 
Jocul din „Crâng” s-a disputat pe un frig care a adus puțină lume la stadion, cu toate că se anunța o confruntare cu o rivalitate între „vecini” de județ. „Lupii” s-au betonat bine în apărare, avându-l și pe Zima în zi bună, lovind atunci când au avut ocazia, Tudorie fiind, din nou, decisiv. 
Atacantul Petrolului avea să și înscrie în minutul 26, atunci când Jyry a realizat faza golului, pasând decisiv lui Tudorie, care a trimis lejer din 7-8 metri în poartă. 
Un gol care s-a dovedit a fi suficient pentru victorie, petroliștii gestionând foarte bine avantajul până la final. 
Cu aceasta victorie, Petrolul acumulează 26 de puncte și urcă pe locul trei, la patru puncte în spatele lui „U” Cluj și la un punct în urma CFR- ului.
Urmează o pauză de două săptămani, cu meciurile României în Liga Națiunilor, timp în care ploieștenii vor susține un amical la Targoviște, cu Chindia, sâmbătă, de la ora 12,00. 

Gloria Buzău - Petrolul 0-1 (0-1)
Marcator: Tudorie (26). 

Gloria: Lazăr - Ciranni, Turda, Lovric, Gustavo - Canadija (46-Araujo), Albu - Pîrvulescu (63-Jipa), Budescu (35-Tavares), I. Gheorghe (63-Pinho)- Isfan (46-Keita). Antrenor: Eugen Neagoe. 

Petrolul: Zima - Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu - Mateiu (69-Grozav), Hanca (90+3-Stănică), Rădulescu (69-D.Radu), Jyry, Moussaki - Tudorie (82-Irobiso). Antrenori: Sanjin Alagic și T.Mehmet. 
Cartonașe galbene: Gustavo (40), Canadija (45+2)/ Mateiu (43). 
Au arbitrat: Iuliana Dematrescu- Romică Birdeș și Mihăiță Necula. VAR: Iulian Dima. AVAR: Cristina Trandafir. Observatori: Liviu Ciubotaru și Ion Marin.