„Felicitări pentru... lipiciul pe care-l aveți la... pitici!”, mesajul primit de jandarmi de la un cadru didactic!

Publicat pe 2024-11-07 15:43:50Mihail Marinescu

În luna octombrie a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au desfășurat activități preventiv-educative în mai multe instituții de învățământ din județ, copiii care au participat la aceste activităţi fiind de diferite vârste. 
Preșcolarilor le-au fost prezentate dotarea Jandarmeriei, explicându-le ce înseamnă meseria de jandarm și unora dintre ei le-au fost povestite câte ceva despre natură și cum trebuie să ne comportăm când mergem în drumeții. 
Elevilor mai mari le-amu fost prezentat dintre programele pe care le derulează în acest an jandarmeria, cum ar fi „Adolescență fără delincvență!” și „Ora de civilizație”. 
Jandarmii declară că i-au bucurat nespus mesajul unui cadru didactic, care le-a confirmat faptul că jandarmii au reușit să se facă înțeleși chiar și de cei mai mici dintre interlocutorii.
Într-un comunicat de presă emis de către Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova se face cunoscut mesajul primit de la respectivul cadru didactic: „Mulțumim foarte mult pentru activitate, a fost extrem de interesantă, informațiile au fost transmise conform vârstei lor, cei mici au fost captivați, drept dovadă s-au jucat în parc de-a Jandarmeria! Felicitări pentru „lipiciul” pe care-l aveți la... pitici! Ne-ar face plăcere să colaborăm și pe viitor”.