Un ploieștean în vârstă de 36 de ani a fost reținut după ce ar fi furat dintr-o societate comercială!
Publicat pe 2024-11-04 14:44:25 | Mihail Marinescu |

Polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Valea Călugărească au fost sesizați sâmbătă, 2 noiembrie a.c, cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras bunuri din incinta unei societăți comerciale.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială situată în comuna Valea Călugărească.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 36 de ani, din municipiul Ploiești.
În urma probatoriului administrat față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.