Nu a respectat semnalul de oprire al polițistului!
Publicat pe 2024-10-31 16:28:51 | Mihail Marinescu |

Joi, 31 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Băicoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Republicii, au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism, condus de un bărbat.
Conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor rutieri, a fost urmărit iar la scurt timp aceștia l-au și oprit, fiind vorba despre un tânăr de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere.