Acțiuni de patrulare ale polițiștilor prahoveni Ploiești, Breaza, Băicoi și Mizil

Publicat pe 2024-10-30 15:30:22Mihail Marinescu

Au fost legitimate aproximativ 280 de persoane, controlate cel puțin 200 de autovehicule și au fost efectuate 180 de testări cu aparatul etilotest 

Polițiștii prahoveni au desfășurat, recent, cinci acțiuni de patrulare intensivă în zonele cu risc crescut, contribuind astfel la prevenirea infracțiunilor și la creșterea sentimentului de siguranță în rândul comunităților dar și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe drumurile naționale din județ, în municipiul Ploiești, în orașele Breaza, Băicoi și Mizil. 
Astfel, în cadrul activităților au fost legitimate aproximativ 280 de persoane, controlate peste 200 de autovehicule și au fost efectuate peste 180 de testări cu aparatul etilotest. 
Întrucât în aproximativ 170 situații, legislația nu a fost respectată au fost aplicate sancțiuni contravenționale în vederea asigurării unui mediu sigur și securizat pentru toți cetățenii.
Pentru că reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți, polițiștii au scos din trafic șase conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. 
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice patru autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. 
Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor autovehicule  au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Totodată, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii prahoveni au constatat și încălcări ale normelor de conviețuire socială, fiind aplicate, în acest sens, zece sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991. 
Toate acestea măsuri vor continua și în perioada următoare pentru a menține comunitatea în siguranță, asigură IPJ Prahova.