Incendiu în Brebu!

Publicat pe 2024-10-07 14:24:23Mihail Marinescu

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina au acționat, în această dimineață de 5 octombrie, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință și anexele aferente din comuna Brebu, sat Brebu Mănăstirei. 
La fața locului s-au deplasat, de urgență, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat la două proprietăți, fiind afectate două anexe gospodărești și o locuință, pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp. Paramedicii SMURD au asistat la fața locului o persoană, femeie, 70 ani, care a suferit un atac de panică. Nu au fost înregistrate alte victime. 
La finalul intervenției, pompierii au stabilit faptul că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui cablu electric defect (efectul termic al curentului electric.