Tânăr reținut pentru 24 de ore, pentru tâlhărie!
Publicat pe 2024-10-07 14:04:24 | Mihail Marinescu |
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, în data de 5 octombrie, au reținut un tânăr de 22 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În fapt, la data de 5 octombrie în jurul orei 17:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi sustras mai multe produse dintr-un supermarket din comuna Bucov, iar în momentul în care a încercat să treacă de casele de marcat fără a achita, oprit fiind de către agentul de securitate, acesta din urmă a fost împins de bănuit pentru a-și asigura scăparea, ulterior fugind de la fața locului.
La scurt timp bănuitul a fost depistat de polițiști ca fiind un tânăr de 22 de ani, din municipiul Ploiești, care a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii.
În baza probatoriului administrat tânărul a fost reținut pentru 24 de ore cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.