Sancțiuni de cel puțin 22.000 de lei aplicate cu ocazia unei razii în orașul Plopeni și în comuna Valea Călugărească!
Publicat pe 2024-10-02 13:54:43 | Mihail Marinescu |

A fost controlată și o stână! Oau! Dacă stâna are până în 10 Ha suprafață, nu trebuie supusă niciunui control, conform normelor europene!
Poliția Municipiului Ploiești a organizat și efectuat, în dimineața zilei de 1 octombrie a.c., o razie în orașul Plopeni și în comuna Valea Călugărească, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal.
Polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, de ordine publică, rutieră, investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și de cei ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești, au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii și pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale.
În cadrul raziei au fost legitimate aproximativ 350 de persoane, au fost controlate peste 260 de autovehicule, fiind efectuate peste 100 de testări cu aparatul etilotest și drugtest.
Au fost efectuate patru controale ale bagajelor și șase controale corporale.
Totodată, patru societăți comerciale au fost verificate, precum și o stână (!).
Astfel, au fost aplicate aproximativ 85 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale.
Valoarea sancțiunilor este de peste 22.000 de lei.
Trei permise de conducere au fost reținute, dar și două certificate de înmatriculare retrase, transmite IPJ Prahova.
Păi parcă se spunea că razia în speță este pentru „combaterea faptelor cu violență din mediul stradal”! Ce au căutat instituțiile de forță la stână? Cumva să omoare oi?
Știați că oile nu se omoară în cazul în care ar exista „pestă”? Uniunea Europeană spune asta, că tot le place unora să ia lumină de la UE. Și, de asemenea, tot UE spune că nu sunt permise controale la fermele, stânele ce au până în 10 Ha!
Stâna aceasta controlată ce suprafață avea?