Un individ din Ariceștii Zeletin, prins că a furat arbori!
Publicat pe 2024-09-12 15:50:10 | Mihail Marinescu |

Marți,10 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Cărbunești, au depistat o persoană în timp ce transporta material lemnos cu ajutorul unui autoturism.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 36 de ani, din comuna Ariceștii Zeletin.
În fapt, persoana bănuită de comiterea faptelor ar fi sustras material lemnos dintr-un fond forestier național.
Materialul lemnos a fost predat în custodie reprezentantului Ocolului Silvic Vălenii de Munte.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori, anunță IPJ Prahova.
Noi vedem cum, în Ploiești, sunt deseori uciși copaci, cu ferestrăul electric, și nu mai pățesc nimic respectivii, numindu-se fapta ca fiind „toaletare”! Serios? Să lași copacii fără crengi se cheamă „toaletare”?