Reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție și violare de domiciliu
Publicat pe 2024-09-07 22:33:02 | Mihail Marinescu |
Vineri, 6 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei au fost sesizați, de către o femeie din comuna Cornu, cu privire la faptul că fostul concubin a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Câmpina.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că fostul concubin al femeii, un bărbat de 50 de ani, din Breaza, ar fi venit la domiciliul acesteia, din comuna Cornu, deși împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție de către Judecătoria Câmpina, prin care acesta trebuie sa păstreze o distanță de minimum 100 de metri de locuința femeii, și interzicerea oricărui contact telefonic inclusiv prin corespondență cu aceasta.
În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție și violare de domiciliu.