O ursoaică a fost găsită moartă într-un gard, în comuna Izvoarele!
Publicat pe 2024-08-30 00:27:00 | Mihail Marinescu |
Alături de ea era și un pui de aproximativ 8 luni, acesta fiind dus în Sanctuarul Urșilor Zărnești
Un paznic de vânătoare a sesizat, pe 24 august, poliția din Drajna despre faptul că, în comuna Izvoarele, o ursoaica ar fi fost prinsă într-un gard.
În baza sesizării s-a format o echipă complexă, formată din lucrători ai instituțiilor abilitate în astfel de situații, stabilindu-se faptul că o ursoaică s-ar fi prins într-o șufă metalică amplasată într-un gard, care împrejmuia o suprafață de teren, decedând.
Ulterior, cadavrul ursului a fost supus unei constatări sanitar-veterinare de către specialiști ai DSVSA Prahova.
De asemenea, în zona în care a fost identificat cadavrul ursului, a fost identificat și un pui de urs, în vârstă de aproximativ 8 luni, fapt pentru care comisia constituită conform OG 81/2021 a hotărât tranchilizarea și relocarea acestuia către Sanctuarul Urșilor Zărnești.
În cauză, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.