Incendiu la o casă și anexe în Ștefești
Publicat pe 2024-08-28 14:54:29 | Mihail Marinescu |

O persoană are arsuri de gradele I și II. Au fost găsiți carbonizați sute de porumbei, 20 de iepuri și un câine!
O casă și anexele aferente din localitatea Stefesti au fost cuprinse de flăcări azi noapte (26-27 august), pompierii Detașamentului Vălenii de Munte luptând pe parcursul nopții cu un incendiul.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață totală de aproximativ 250 mp, intervenția pompierilor fiind îngreunată de faptul că nu exista o cale de acces pentru autospeciale, astfel că au fost nevoiți sa constituie un dispozitiv de stingere pe o distanță de cca. 350 m.
Echipajele SMURD și SAJ Prahova au asistat medical două persoane, una a suferit arsuri de gradele I și II (5% din suprafața corporală) la nivelul membrului superior stâng și cea de a doua a suferit o intoxicație cu fum.
Ulterior, ambele victime au fost transportate la spital.
De asemenea, la locul evenimentului au fost identificate animale carbonizate, un câine, 20 de iepuri și cca. 600 de porumbei.
Cauza probabilă de incendiu este în curs de stabilire, anunță ISU Prahova.
UPDATE:
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui cablu electric neizolat corespunzător.