L-a înjunghiat și apoi a fugit!
Publicat pe 2024-08-28 17:39:25 | Mihail Marinescu |

Tot mai dese violențe în Ploiești!
Grav este că se folosesc și arme de către agresori.
Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați, în seara de 26 august, în jurul orei 19:00 cu privire la faptul că un tânăr a fost agresat de către o persoană, fiind posibil înjunghiat.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, în zona Gării de Sud Ploiești, iar din primele verificări au stabilit faptul că între doi bărbați de 19, respectiv 33 de ani, frați, ar fi izbucnit un conflict spontan care a degenerat, aceștia lovindu-se reciproc.
Ulterior, bărbatul de 33 de ani l-ar fi lovit pe celălalt, o singură dată, cu un obiect tăietor-înțepător în zona spatelui, după care a fugit într-o direcție necunoscută.
Tânărului i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării bănuitului, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incidentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, transmite IPJ Prahova.
Este incredibil cât de violentă a ajuns lumea, aproape la orice ceartă să se ajungă a se recurge la arme, la cuțite!
UPDATE:
În urma mai multor activități investigativ-operative, bărbatul de 33 de ani a fost depistat în municipiul Ploiești.
Acesta a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, urmând ca față de acesta să fie luate măsurile legale în consecință.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.

În baza probatoriului administrat, față de de bărbatul de 33 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În urma prezentării bărbatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești, față acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În urma prezentării bărbatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești, față acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.