Accident rutier pe DN1, în Bușteni, pe sensul de mers Ploiești către Brașov

Publicat pe 2024-08-01 21:25:50Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați joi, 1 august, cu privire la faptul că pe Drumul Național 1, în stațiunea Bușteni, a avut loc un accident rutier. 
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că impactul a avut loc pe sensul de mers Ploiești către Brașov, între un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani și un altul condus de o femeie de 52 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 72 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.